Certificarea dispozitivelor electronice (partea #1) – cerinţe legislative

Ştiaţi că 80% din produsele electronice disponibile pe piaţa europeană nu sunt în conformitate cu cu standardele şi legislaţia corespunzătoare UE? Şi că 30% dintre acestea sunt chiar periculoase? Din moment ce noi (cu siguranţă şi voi) suntem interesaţi ca toate componentele pe care le folosim şi le comercializăm să respectele standardele de siguranţă şi calitate, am pregătit o serie de articole pe această temă pentru voi.

De ce compania ar trebui să-şi pună această problemă?

Este important să ne preocupe acest aspect şi pornim chiar de la nivelul cel mai de jos. Etica profesională, etica de afaceri, dar şi directivele UE, menţionează foarte clar că un bun sau serviciu poate fi comercializat în această piaţă, doar dacă respectă standardele de calitate şi de siguranţă. Trebuie să fie în interesul companiilor, ca un produs sau serviciu pus în circulaţie de către acestea, să nu lezeze siguranţa sau sănătatea clienţilor săi, sau a mediului înconjurător. În acest sens, există un cadru legislativ care defineşte criteriile de natură tehnică pe care trebuie să le îndeplinească un produs, care prin natura sau scopul său, poate să pună în pericol siguranţa şi sănătatea persoanelor sau a mediului înconjurător. Din acest motiv, este foarte important ca un produs care nu îndeplineşte aceste criterii de siguranţă şi nu trece prin procesul riguros al testelor de evaluare a siguranţei, să nu poată fi comercializat. Am rezuma foarte pragmatic într-o singură propozitţie – marcarea produselor cu sigla CE şi asigurarea că îndeplinesc standardele de conformitate în raport cu legislaţia Uniunii Europene, este o obligaţie fundamentală a oricărei companii şi o responsabilitate civică.

Cerinţe tehnice pe care trebuie să le îndeplinească astfel de produse

Numărul de produse puse în piaţă nu poate fi numărat. Este un număr limitat de (accesaţi link-urile de la sf. articolului) pachete legislative care reglementează aceste cerinţe. Este important să cunoaştem funcţiile produsului şi aplicaţia în care acesta va fi folosit. În principiu, putem discuta de 5 - 6 directive europene:

1. 2006/42/EC (maşini-utilaje)
2. 2014/30/EU (compatibilitate electromagnetică - EMC)
3. 2014/35/EU (directiva pentru echipamente electrice de joasă tensiune- LVD)
4. 2014/53/EU (directiva pentru echipamente acţionate radio– RED)
5. 2014/34/EU (directiva pentru echipamente folosite în mediu potenţial exploziv – ATEX)
6. 2009/48/ES (directiva pentru jucării)

Despre ce tot este vorba în aceste directive?

În primul rând este important să le studiem şi să avem habar. Altă cale nu există, pentru că ignorarea unei legi nu trebuie să fie o scuză....de principiu, în cadrul acestor directive se aduc în discuţie cerinţe de natură tehnică care trebuie îndeplinite, proceduri de conformitate, etc. În timp ce directivele definesc procedurile de validare ale produselor pentru a respecta cerinţele legislative, majoritatea parametrilor de natură tehnică ale produselor, sunt stabiliţi prin aplicarea de norme tehnice sau stas-uri. Standardele tehnice aliniate la cerinţele Uniunii Europene, se mai numesc şi standarde armonizate. Aici, trebuie notat faptul că standardele despre obţinerea unui produs sigur sunt doar nişte linii directoare de urmat, iar aderarea la aceste norme este voluntară. Dacă producătorul nu doreşte să urmeze indicativele date de norma europeană, trebuie să demonstreze că produsul său respectă cerinţele minime date de standardele tehnice.

Putem împărţi standardele în 3 grupuri:

1. Internaţionale – ISO, IEC, EHK…
2. Norme UE – EN STN…(CEN, CENELEC, ETSI…)
3. Naţionale – fiecare ţară are propriul sistem de certiifcare; în UE, o bună majoritate a acestor norme au fost armonizate. Totuşi, sunt câteva deviaţii de la această armonizare a legislaţiei europene, acolo unde un produs trebuie să îndeplinească suplimentar condiţiile statului în a cărei piaţă se doreşte a fi promovat.

Cine este responsabil cu respectarea normelor şi legislaţiei?

Nu putem spune atât de uşor că responsabil este doar producătoru. Discutăm la final de siguranţa consumatorului şi din acest motiv dacă generalizăm, atunci toţi cei implicaţi în procesul de producţie şi promovare a produsului finit, sunt responsabili. Directivele UE, discută despre aşa zisele motive economice şi că atât producătorul, cât şi importatorul sau distribuitorul, au un set de obligaţii specifice domeniului de activitate.
Mulţi importatori sau distribuitori comercializează produse de proveninţă China de exmplu şi pe care le promovează sub un brand propriu. Atenţie la acest tip de firme!

Cum arată aceste tipuri de certificări sub brand propiru ? Mai multe, vom discuta în articolul următor.